(VIDEO) Fum la metrou între staţiile Piaţa Victoriei şi Aviatorilor din Capitală, circulaţia fiind blocată

metrou11

Fum pe tunel la metrou între staţiile Piaţa Victoriei şi Aviatorilor din Capitală, mai multe autospeciale de stingere intervin la faţa locului, circulaţia fiind oprită, informează Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti- Ilfov.

UPDATE: “Au ars 2 m liniari de izolator de la şina de metrou. Incendiul producându-se la 150 de metri de staţia Piaţa Victoriei în sensul spre Aviatorilor”, a declarat Adrian Marin de la ISU Bucureşti Ilfov.

“În metroul în care eram au anunţat că e o defecţiune şi hai să ne întoarcem şi mecanicul a început să fugă, vă daţi seama că toată lumea a luat-o la fugă în garnitura respectivă, am ieşit şi am stat vreo 10 minute pe peron, apoi au ajuns pompierii care ţipau să ieşim şi au întins furtunul pe jos”, a declarat un martor.

“La ora 09:50 s-a detectat fum ieşind din tunel. Nu sunt trenuri blocate în tunel şi nu s-au înregistrat victime” a declarat Evelyn Croitoru, purtătorul de cuvânt al Metrorex.

La momentul transmiterii ştirii, circulaţia de metrou la staţia de metrou este blocată.

“Circulația metroului este întreruptă pe linia Piața Victoriei — Aviatorilor, întrucât a fost sesizată degajare de fum în tunel. Salvatorii metroului se află în tunel pentru a determina cauza degajării de fum și pentru a remedia situația”, a precizat Evelyne Croitoru.

Potrivit acesteia, circulația este întreruptă pe linia respectivă de la ora 9,50.

Nu au fost anunțate cazuri de persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii au fost evacuați fătă probleme, chiar cu ajutorul oamenilor de la pază, după ce au văzut fumul.

La fața locului au ajuns șase autospeciale de pompieri și patru ambulanțe SMURD.

sursa: presalibera.net

 



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *