Turist prin ”ținutul secuiesc”, între pelerinii unguri la Șumuleu Ciuc

bozgoriÎn acest weekend a trebuit să merg de urgență la celebra Mănăstire Diaconești, un colț de rai dumnezeiesc, unde viețuiește unul dintre duhovnicii neamului românesc și ucenic al părintelui Iustin Pârvu.

Coincidența a fost că a trebuit să străbat așa-zisul ”ținut secuiesc”, tocmai în zilele când peste o sută de mii de pelerini din Ungaria, dar și maghiari din Ardeal, se strâng pe muntele Șumuleu Ciuc de Rusalii pentru a se ruga la Fecioara Maria, iar unii dintre pelerini imploră divinitatea pentru refacerea vechii granițe a Ungariei Mari pe aliniamentul Ghimeș-Palanca cu Vechiul Regat România.

Am străbătut traseul pe șoseaua europeană Toplița – Gheorgheni – Miercurea Ciuc – Șumuleu – Frumoasa și Ghimeș- Palanca cu uimire și apăsare pe inimă. Absolut prin toate localitățile prin care am trecut erau arborate pe instituțiile statului român: primării, spitale, dispensare, școli, gări etc. steagurile ținutului secuiesc, ale Ungariei Mari cu Coroana Sf. Ștefan și Ungariei moderne. Pe alocuri era arborat steagul UE și doar pe secțiile de poliție era arborat și Tricolorul românesc, dar nu pe toate, de cele mai multe ori lipsea. Tricolorul era un steag vechi și spălăcit de ploaie. Pentru că se încalcă Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului național nu primește niciun șef de instituție locală vreo amendă?

CNCD nu amendează șefii acestor instituții pentru discriminare? Conducerea CNCD și-au făcut un obicei de a amendadoar publicațiile românești din Ardeal? Pe casele de pe drum erau arborate sute de steaguri albastre aurii ale ținutului secuiesc și stegulețe ale Ungariei cu stema Ungariei Mari. Pe drum sute de autocare, microbuze și autoturisme cu numere de Ungaria fluturau steagul național al Ungariei. Pe marginea drumului la tarabe improvizate sute de tineri maghiari cumpărau stegulețe cu Ungaria Mare, Ținutul Secuiesc, insigne cu Ungaria Mare și tricouri imprimate cu Vechiul Regat, România fără Transilvania. Niciun polițist sau agent CNCD nu părea deranjat că în inima României există de facto o altă țară: ”ținutul secuiesc”.

La ferestre și pe poduri localnicii secui salutau cu mâna ridicată și aruncau flori în fața autocarelor sau microbuzelor cu numere de Ungaria. Trebuie să recunosc că și mașina mea cu număr de Cluj a fost salutată de către secui, crezându-se că sunt, probabil, un maghiar din Cluj-Napoca nostalgic al Ungariei Mari în drum spre Șumuleu Ciuc. Cei o sută de mii de turiști unguri au fost cazați la pensiunile și în casele private ale localnicilor, unele împodobite în culorile Ungariei. Pe marginea șoselei mii de pelerini maghiari organizați aproape paramilitar, în rânduri de câte trei persoane, mergeau cu praporii și steagurile Ungariei în mână intonând cântece religioase și patriotice către Șumuleu Ciuc.

Lângă Miercurea Ciuc o mare de pelerini maghiari sufocau șoseaua spre Moldova. Când am ajuns la Ghimeș Palanca, vechea graniță dintre Austro-Ungaria și Vechiul Regat, pe marginea șoselei petrecerile erau în toi, cu bere și pălinkă chiar lângă cetatea lui Rakoczy.

În gara din Ghimeș tinerii naționaliști unguri așteptau cu steagurile secuiești și ale Ungariei Mari trenurile din Ungaria ca să marcheze vechea graniță cu România mică sub ochii impasibili ai polițiștilor. Singurul semn de normalitate pe drum, care m-a mai înseninat au fost trupele de jandarmi cu logistica din dotare care stăteau discrete pe șosele lăturalnice gata de intervenție și mănăstirile ortodoxe ridicate în ultimii ani ca niște semne ale ortodoxiei române perene: Izvorul Mureșului, Făgețel etc.

Am intrat în județul Bacău parcă venit dintr-o țară străină. Mi-a căzut o lacrimă pe obraz la monumentul din Palanca al ofițerului austro-ungar Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, eroul romanului ”Pădurea Spânzuraților”, ucis de comandamentul austro-ungar că nu și-a putut trăda neamul și să lupte împotriva armatei regale române.

La întoarcere am străbătut din nou drumul printre zecile de mii de pelerini unguri și steaguri secuiești. Intenționat am oprit la o frumoasă pensiune tradițională secuiască și am intrat în restaurantul cu terasă înțesat de turiști maghiari. Chelnărița cu un decolteu adânc m-a întâmpinat zâmbind cu un ”Teșek!” (Poftim). Eu i-am răspuns ferm într-o articulată limbă românească: ”O cafea neagră, fără lapte și fără zahăr!” Clienții și-au întors capul mirați înspre mine. Unii nu mai zâmbeau. Eram singurul român din local.

Ionuț Țene

sursa: napocanews.ro



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *