Tradiţii şi superstiţii în Duminica Mare! Mergi la slujba religioasă şi ai grijă să nu superi Rusaliile!



cinzecimea_din_noul_testament

Creştinii ortodocşi prăznuiesc azi Duminica Mare sau Pogorârea Duhului Sfânt. Numită şi “cincizecimea” sau Duminica Rusaliilor, această sărbătoare încheie ciclul pascal, la 50 de zile după Înviere. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile!

În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor “limbi de foc despicate”.
Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. Azi e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii.

Ce era bine să faci…

Ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua -, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.
Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.
În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.
Din Duminica Mare, sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.

… şi ce să nu faci

Să nu mergi “la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
Cucul anunţă… o vară mănoasă
Ziua de 24 iunie este numită şi “Amuţitul Cucului”: în credinţele populare, dacă această pasăre este auzită cântând pentru ultima dată în an, în ziua de Sânziene, vara va fi una mănoasă. Dacă însă cucul “a amuţit” înainte de Sânziene sau, din contră, cântă şi după această dată, se anunţă o vară secetoasă, cu mare pagubă pentru recolte.

La noapte se prind în horă Sânzienele!

Abia scăpaţi de sub puterea Rusaliilor, intrăm în jocul Sânzienelor. În noaptea de 23 spre 24 iunie, aceste divinităţi nocturne, de o frumuseţe răpitoare, se prind în horă, se spune, în codrii adânci sau pe câmpii, nevăzute de ochi omenesc.
sanzienele

Din fericire, Sânzienele sunt zâne bune, care ajută să rodească pământul, animalele, păsările şi… femeile (sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută şi ca Drăgaica, face parte din ritualurile din preajma solstiţiului de vară, menite să aducă fertilitate – recolte bogate şi prunci frumoşi în bătături).
Tot ele îi vindecă de boli pe cei drept credincioşi şi îi pedepsesc pe păcătoşi, aducând asupra gospodăriilor lor furtună şi grindină.
De Drăgaică, fetele satului îşi pun pe creştet coroniţe din sânziene şi dansează pe câmp, ca să aducă belşugul holdelor

Ca să nu le superi…

La sate, în dimineaţa de Sânziene se împleteau, din flori de sânziene, coroniţe care erau apoi aruncate pe case; dacă rămâneau pe acoperiş, era semn bun, de viaţă lungă şi belşug; dacă alunecau, “anunţau” nenorociri mari.
În unele zone, fetele mai lasă şi în zilele noastre coroniţa în grădină: dacă dimineaţa o găsesc acoperită de rouă, răsuflă uşurate – sigur se mărită în vara respectivă!
Tot pe 24 iunie, în zori, la sate se alege “Drăgaica” – fata cea mai frumoasă, mai cuminte şi mai bună din obşte. Împodobită cu spice de grâu şi însoţită de celelalte tinere, îmbrăcate în alb, Drăgaica porneşte pe uliţe şi pe ogoare. La răscruci, fetele se prind în horă şi cântă, ca să atragă fertilitatea brazdelor şi să se mărite curând.
Sânzienele iubesc dreptatea şi-i pedepsesc pe bărbaţii care jură strâmb şi pe femeile care nu ţin sărbătoarea, „pocindu-le” gura.

sursa: libertatea.ro

 



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *