Statul Islamic, o mare minciuna? Cine s-ar afla in spate si ce ar avea de castigat

Isil Islam Jihad

Presedintele american Barack Obama a format o coalitie internationala de lupta impotriva Statului Islamic, din care fac parte peste 50 de tari, dar exista ceva ce presa nu mentioneaza. Unii sefi de stat si de guvern, sfatuiti de serviciile de informatii, au decis ca tarile lor sa se “inscrie” in aceasta alianta, fiind pe deplin constienti ca agentiile secrete americane reprezinta “arhitectul din umbra” al Statului Islamic, care face parte dintr-o vasta retea de jihadisti sustinuta de SUA.

Este teoria conspirationista a canadianului Michel Chossudovski, profesor de economie la Universitatea din Ottawa, fondator al Centrului de Studii pentru Globalizare din Montreal si autor premiat la nivel international, publicata de Russia Today.

Tarile sunt fie obligate sa sustina demersurile Statelor Unite, fie complice ale “agendei” americane, sustine economistul, iar Arabia Saudita si Qatarul ii finanteaza si antreneaza pe luptatorii ISIL in numele Americii.

Chossudovski mai spune ca Israelul ii adaposteste pe militantii Statului Islamic in Inaltimile Golan, iar NATO, in colaborare cu Turcia, a coordonat din martie 2011 recrutarea jihadistilor trimisi in Siria. Mai mult, continua acesta, membrii ISIL din Siria si Irak sunt chiar integrati in fortele speciale occidentale.

Toate aceste lucruri sunt cunoscute si documentate, dar niciun sef de stat nu a avut curajul sa arate cu degetul catre absurditatea rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU, adoptata pe 24 septembrie, mai sustine autorul.

Minciunile Statelor Unite

“Absurditate” este prea putin spus, de fapt asistam la o activitate criminala sub auspiciile ONU, considera economistul. In vreme ce diplomatia internationala este de multe ori bazata pe inselaciune, minciunile specifice politicii externe a Statelor Unite nu mai sunt credibile. Asistam la prabusirea totala a practicilor diplomatice, spune el.

“Adevarul interzis” este ca Statul Islamic e un instrument al Washingtonului, “un bun” al serviciilor de informatii americane. ISIL nu este o entitate independenta si nici nu este “un inamic din exterior” care ameninta securitatea globala, asa cum relateaza presa din Occident. Toata lumea stie acest lucru, dar marea minciuna predomina, acuza profesorul de economie.

Rezolutia ONU face apel la statele membre ale coalitiei sa “opreasca recrutarea, transportarea, echiparea si finantarea teroristilor straini”. Hotararea adoptata de ONU face referire la “Statul Islamic, Frontul Nusra si alte grupari sau derivate ale al Qaida”.

Dar nu sunt toti acestia exact “luptatorii din opozitie pentru libertate” recrutati si antrenati de armatele occidentale, in incercarea lor de a-l inlatura de la putere pe presedintele sirian Bashar al-Assad?, se intreaba profesorul.

Mandatul ascuns al jihadistilor

Mandatul ascuns al Statului Islamic este sa provoace haos si distrugere in Siria si Irak, actionand in numele sponsorilor sai americani, iar obiectivul este sa transforme tarile in teritorii, in opinia analistului.

Liderii politici prezenti la Consiliul de Securitate al ONU au salutat initiativa Statelor Unite de combatere a terorismului. Presedintele francez Francois Hollande a declarat ca “terorismul a capatat o noua dimensiune si vrea sa cucereasca teritorii acum”.

In plus, mai multi aliati ai Statelor Unite, printre care Iordania, Turcia, Arabia Saudita si Qatar, care in prezent ii finanteaza pe luptatorii ISIL, potrivit lui Chossudovski, s-au angajat si in efectuarea de raiduri aeriene impotriva asa-ziselor pozitii ale islamistilor din Siria.

“Arhitectii politici ai Statului Islamic sunt presedintele Obama, premierul Cameron si omologii lor din Franta, Turcia, Arabia Saudita, Qatar si altii. Ei duc acum o campanie impotriva Statului Islamic, pe care ei insisi l-au creat.

Liderii tarilor din Occident sunt fie extrem de ignoranti si idioti, fie total corupti. Teroristii sunt americanii. In plus, ei par complet inconstienti de consecintele actiunilor lor la nivel global”, conchide economistul canadian. De Diana Toea – Ziare.com



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *