RUSIA PRINSĂ ÎN CORZI. SĂ SPERĂM CĂ SITUAȚIA SE VA DETENSIONA !

kreyser-petr-velikiy-rossiya-1415

Rusia va lua măsuri de retorsiune ca reacţie la decizia Alianţei Nord-Atlantice de suplimentare a capacităţilor militare în Marea Baltică, i-a transmis ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, omologului său din Finlanda, Timo Soini, în contextul începerii unor exerciţii militare NATO.

“Nu ascundem atitudinea negativă faţă de aducerea infrastructurii militare NATO mai aproape de frontirerele Rusiei; nu suntem de acord cu atragerea unor noi ţări în activităţi militare NATO”, i-a transmis Sergei Lavrov omologului său finlandez.

Finlanda, care nu este membră NATO, găzduieşte un exerciţiu militar organizat de Alianţa Nord-Stlantică, spre nemulţumirea Rusiei.

“Vom invoca dreptul suveran al Rusiei de garantare a securităţii prin măsuri direct proporţionale cu actualele riscuri. Sunt convins că prietenii noştri finlandezi şi vecinii vor înţelege acest lucru”, a spus Lavrov, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat luni Exerciţiul Baltops 16, care se desfăşoară în premieră pe teritoriul Finlandei.

“Suntem convinşi că nu există ameninţări în regiunea Mării Baltice care să justifice militarizarea”, a declarat Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a amintit că Moscova a exprimat în repetate rânduri preocupare privind activităţile militare NATO din Marea Baltică.

“Rămânem convinşi că toate aspectele referitoare la cooperarea în zona Mării Baltice trebuie soluţionate în cadrul formatelor multilaterale”, a adăugat Lavrov.

sursa: presalibera.net

 



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *