REVOLTĂTOR! Polițiștii care au INVESTIGAT MOARTEA colegului Gigină, TOCAȚI cu CONTROALE de slugile lui Oprea! SURSE

politist_mort_gabriel_oprea1

Politistii de la serviciul omoruri, care au investigat in dosarul Oprea moartea politistului Bogdan Gigina, acuza faptul ca au primit nu mai putin de trei controale dupa ce au finalizat ancheta, au declarat pentru HotNews.ro surse din politie.

Ar fi vorba nu mai putin de trei controale, unul incheiat, unul in desfasurare si altul care a fost anulat deoarece se suprapunea cu celelalte. Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) ar fi dispus primul control din ordinul inspectorului general, Bogdan Despescu. Pana la ora publicarii acestui material, IGPR nu a raspuns intrebarilor transmise de HotNews.ro referitoare la motivele si concluziile controlului.

Potrivit surselor HotNews.ro, dezvăluie Dan Tăpălagă, primul control a inceput la aproximativ o saptamana dupa ce Senatul i-a ridicat, la inceputul lunii februarie, imunitatea lui Gabriel Oprea.

Politistii trimisi in control i-ar fi intrebat pe anchetatorii din cadrul serviciului omoruri de ce au efectuat verificari la evidenta populatiei in cazul Bogdan Gigina, din moment ce acesta era mort. Acest tip de intrebari au fost calificate cel putin ciudate de politisti, avand in vedere ca verificarile la evidenta populatiei in astfel de cazuri ar fi impuse de procedurile legale.

Al doilea control, in desfasurare, ar fi venit de la Politia Capitalei, si vizeaza organizarea, planurile de munca etc. Politistii pun aceste controale in legatura faptul ca ancheta in dosarul Bogdan Gigina a decurs „asa cum trebuia”. Acestia spun ca, in ultimii trei ani, din toate dosarele de omoruri, toate au fost solutionate. Dintre tentativele de omor, din 220 au fost sau sunt in curs de solutionare 219. Politistii mai spun ca au fost solutionate dosare din 1998, rezolvate la vremea respectiva prin clasare.

Actualul ministrul de interne, Petre Toba este considerat un apropiat al fostului ministru, Gabriel Oprea.

Inainte de a fi ministru, Tobă a venit sefia Poliţiei Române în ianuarie 2009, propus de Oprea, iar de atunci a rezistat in functie sub inca trei ministri.

Politistul Bogdan Cosmin Gigina, in varsta de 28 de ani, a murit in data de 20 octombrie 2015 dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa de pe bulevardul Stirbei Voda din Capitala. Politistul asigura fluidizarea traficului pentru coloana oficiala a lui Gabriel Oprea.

Ancheta in acest caz a fost inceputa de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, care a declinat competenta Parchetului General dupa ce Inspectia Judiciara s-a autosesizat. Tribunaul s-a limitat la cercetari doar in ce priveste uciderea din culpa, nu si un eventual abuz in serviciu.

Parchetul General a trimis apoi dosarul la DNA, pe motiv ca s-ar fi savarsit fapte de abuz in serviciu legat de folosirea coloanelor oficiale. Oprea ar fi avut nu mai putin de 1.607 deplasări folosind coloana oficială atât la instituții publice, cât si ta destinatii private, în perioada ianuarie-octombrie 2015

DNA l-a acuzat pe Gabriel Oprea de savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu, din care una „constand in incheierea unui protocol in baza caruia procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a beneficiat, in mod nelegal, de insotirea deplasarilor efectuate cu echipaje ale politiei rutiere”. In comunicat, procurorii precizeaza ca fapta ministrului a produs prejudiciu material politiei „precum si un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

La inceputul lunii martie, DNA l-a acuzat pe Gabriel Oprea de abuz in servicu intr-un nou dosar. In acest dosar Oprea este cercetat pentru ca ar fi primit diverse cadouri de la fostul sef Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI), aflat in subordinea sa – jacuzzi, canapele si o masina de lux pentru cabinetul fostului ministru, sustin procurorii DNA.

Masina, un Audi A8 in valoare 92 de mii de euro ar fi fost cumparat din fondurile operative ale DIPI si care avea misiunea de a-l proteja pe demnitar. Oprea se afla in aceasta masina cand a murit politistul Bogdan Gigina, care ii deschidea drumul.

Patru fosti sefi ai DIPI, in frunte cu chestorul de politie Gheorghe Nicolae demis saptamana trecuta chiar de premierul Dacian Ciolos, sunt acuzati de deturnare de fonduri.

„Nu am cerut aceasta masina, se poate verifica. De altfel, si fostul sef al DIPI, domnul Nicolae a recunoscut ca nu am cerut asa ceva, nu am facut decat sa ma supun regulilor de protectie”, s-a justificat Oprea pe data de 2 martie, cand a fost pus sub acuzare.

„Asa cum am mai spus, in timpul mandatului meu nu s-a achizitionat doar o masina, s-au achizitionat 5.000 de masini”, a declarat jurnalistilor Oprea, adaugand ca acestea au fost pentru toate structurile MAI.

Articol relatat de portalul comisarul.ro



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *