Mitropolitul Austriei: Sfârșitul Europei unite este aproape, Grecia aproape de destabilizare

150216-Greece-Deal-Eurogroup-OE-Impact-900x444

Mitropolitul Arsenie al Austriei, din cadrul Patriarhiei de Constantinopol, consideră că ”sfârșitul unei Europe unite este aproape”, ca urmare a poziției Uniunii Europene în legătură cu imigrația ilegală, transmite Agerpres.

”O mare amenințare pentru unitatea europeană este poziția UE în problema imigrației ilegale. Europenii, de fiecare dată, nu au grijă decât de ei înșiși, aruncând problemele pe umerii altora. Aceasta poate însemna sfârșitul unei Europe unite”, a afirmat mitropolitul, într-un interviu pentru Kathpress, agenția de presă a Bisericii Catolice din Austria, citată de portalul agionoros.ru.

În același timp, mitropolitul Arsenie a atras atenția asupra faptului că Grecia se confruntă în prezent cu o gravă criză umanitară.”Economia țării este distrusă, șomajul este masiv, salariile sunt drastic reduse. În fiecare zi, în această țară sosesc între 3.000 și 4.000 de refugiați, cărora trebuie să li se acorde ajutor, pentru că Grecia pur și simplu nu-i poate lăsa pe acești oameni să moară”, a afirmat mitropolitul.

În continuare, ierarhul a subliniat că Atena nu poate face față singură acestei crize, avertizând că, dacă lucrurile nu se schimbă, situația în Grecia va fi complet destabilizată, relateaza flux24.ro.



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *