Lobby-ul homosexual cere UE să impună cu FORŢA uniunile civile sau „căsătoria” între persoane de același sex în țările membre

eu-flag-gay

Măștile au căzut: Lobby-ul homosexual cere impunerea de sus în jos a uniunilor civile sau a „căsătoriei” între persoane de același sex prin forța instituțiilor UE

Sub imperiul euforiei de după cele mai recente victorii – Grecia, Cipru și Italia au legalizat și ele „uniunile civile” pentru cuplurile de același sex – lobby-ul homosexual cere intervenția instituțiilor Uniunii Europene pentru extinderea „drepturilor” în ultimele 6 țări UE care au refuzat până acum să le recunoască, inclusiv România.

Astfel, grupul de lobby EveryOne (Toți) cu sediul în Italia solicită într-o scrisoare liderilor europeni să intervină pentru ca Bulgaria, România, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia să recunoască pretinsul „drept fundamental” al homosexualilor la uniune civilă sau la „căsătorie”. „Drept fundamental” care, reamintim, nu există, instrumentele internaționale de drepturile omului la care țările UE sunt parte făcând vorbire doar despre căsătorie și doar despre cuplurile heterosexuale.

Această cerere este făcută cu toate că legislația familiei intră în domeniul subsidiarității și nu este de competența UE. În ce privește modalitate prin care solicitarea lor ar putea fi îndeplinită, EveryOne dă și o posibilă soluție: directiva, act unional cu putere de obligativitate dar care necesită acordul în unanimitate al țărilor membre. Acord care este extrem de puțin probabil să fie obținut în acești ani tulburi, de criză a Uniunii și în care tot mai multe capitale europene acționează contrar ordinelor de la Bruxelles – ne referim în special la Ungaria și Polonia, nu și la România, din păcate.

Chiar și așa, semnificativă este schimbarea de ton: odată obținută o majoritate (22 de țări din 28 recunosc aceste uniuni) agenții revoluției sexuale nu mai simt nevoia unor precauții și a unui discurs cu aparență democratică. Ei cheamă, pur și simplu, la impunerea prin forța Bruxelles-ului a unor măsuri cu care, în mod evident, națiunile celor 6 țări nu sunt de acord. Sau poate tocmai de aceea.

Rămâne de văzut cum vor reacționa cele 6 țări, toate fost comuniste, la ideea reînvierii „prețioaselor indicații” primite de la centru. Că  centrul se numește Bruxelles sau Moscova nu comportă, din punctul nostru de vedere, nicio diferență. Rusinea a fost asasinata.

sursa: culturavietii.ro

 



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *