Cornel Nistorescu este „purtător de vorbe” al unei organizații politice secrete ? Aceasta urmează să salveze România de la colaps (prea târziu)

cornel_nistorescu_27_01_33347400

– Noi, de mâine dimineaţă, am da un ordin care să interzică orice export de lemn masiv şi orice tăiere de arbore, cu excepţia celei planificate pentru necesarul fabricilor de mobilă şi a răriturilor pentru consum.

Cel puţin 5 ani de interdicţii drastice în pădurile României şi campanii multiple de plantare. Asta ne trebuie, de urgenţă! Am întocmi imediat un plan complex de asigurare a securităţii alimentare, cu stimularea ţăranilor implicaţi în agricultura bio.

Simultan, am lucra la securitatea energetică a ţării. Şi am pune la cale construcţia a două centrale atomo-electrice, una în Transilvania, pe Mureş, şi alta în Moldova, pe Prut, ca să n-avem vorbe! Apă, mâncare, energie şi mediu! Astea sunt priorităţile noastre, nu aiureli în capul lui Ponta, Cioloş şi Iohannis! Sau prostiile din capul liberalilor! Ţi-e clar?

Am da rapid o lege care să consfinţească secularizarea averilor mănăstireşti. Sunt prea bogaţi, mult prea bogaţi! Şi am scoate partea din salariile preoţilor de la la buget. Sunt oamenii de bază şi de suflet ai comunităţilor şi ele trebuie să-i plătească.

Urgent am declanşa programul naţional pentru 1.000 de kilometri de canale pentru irigaţii. Minimum 1.000 de kilometri. Iar statul ar asigura gratuit apă pentru agricultori. Ţi-am spus de securitatea alimentară!

Domnule, România poate hrăni 90 de milioane de oameni, zicea cineva. Şi acum nu hrăneşte nici 20. Românul se chinuie cu chimicale, zgârciuri umflate cu apă şi produse chimizate. Afară cu astea! Am lansa parteneriate pentru cel puţin şase străpungeri cu autostrăzi prin Munţii Carpaţi.

Două autostrăzi spre Moldova, două între Transilvania şi Muntenia, două autostrăzi spre vest, în aşa fel încât să ne legăm solid de Europa! Ştii ce decurge din asta, pe lângă dezvoltarea economiei şi a agriculturii? O apărare puternică!

Dotarea şi dezvoltarea unei armate motorizate, care să se mişte uşor în interiorul graniţelor României, şi spre Vest, spre Ungaria, şi spre Est, spre Moldova şi Basarabia, şi spre Sud, spre Bulgaria. Şi am reduce toată ciupercăria asta ridicolă de generali!

Ne ajung trei-patru, cel mult cinci! A propos de servicii secrete! De ce să avem un SPP cu 2.300 de oameni când paza demnitarilor se face cu soldaţi de la Jandarmerie? Avem noi bani să aruncăm pe toate aiurelile politicienilor? Ia să trecem şi noi la un SPP cu 300-350 de oameni, ca alte ţări europene! Şi SRI-ul trebuie tuns bine şi limitat la buget. Doar nu suntem cea mai spionată şi mai terorizată ţară din Europa!? E mult prea mult, domnule, iar Iohannis, care este opera lor, se face că nu vede şi nu aude! Ne trebuie urgent o supraveghere civilă a serviciilor secrete şi a modului în care se recurge la urmărirea cetăţenilor. De la cei urmăriţi pentru încălcarea legislaţiei se trece rapid sau s-a trecut deja la încălcarea grosolană a drepturilor şi libertăţilor! Dumneata nu vezi ce trăim? Şi stop cu afacerile serviciilor secrete şi ale ofiţerilor la pensie.

Urgenţă este şi recondiţionarea a 11.000 de kilometri de cale ferată. Şi reglementarea modului în care se acordă pământul arabil în exploatare.

Nu vânzări a proasta pentru toate haimanalele şi pentru toate planurile tâmpite de destabilizare economică a României. Şi vânătoarea, interzisă pentru 5 ani, ca şi tăiatul lemnului! Şi părinţii care nu trimit copiii la şcoală până la clasa a 8-a, condamnaţi cu închisoare!

Şi curăţat învăţământul superior de atâtea universităţi de doi lei, care nu sunt decât şmenuri ale parlamentarilor ca să încaseze şi ei simultan 3-4-5 venituri lunare! Şi un CNA format din intelectuali de prestigiu care să reglementeze urgent comportamentul iresponsabil al unora pe televiziuni, care dinamitează orice dezbatere de progres, orice proiect de păstrare a identităţii naţionale!

Toţi guguştiucii râd de ţara noastră, neagă orice, de la istorie la limbă, răspândesc confuzie şi degradează încrederea în România. Lucrul acesta trebuie urgent reglementat! Libertate, da, dar nu cu scuipat pe România, cu stricat limba română şi cu promovat hoţii şi impostorii. Dacă nu facem curat în agenda publică, n-avem cum face ordine în ţară!

– Şi cu hoţia ce facem? Şi cu corupţia?

– Noi ne-am gândit la pedepse exemplare pentru orice furt. Iar la vârf şi în materie de corupţie, dăm afară primii 20 de oameni dintr-un minister, dintr-un partid, dintr-o instituţie publică. De la 20 la 200, cum este cu generalii în armată, în SRI, în SPP, în partide, în primăriile mari. Toţi sunt atinşi de corupţia adusă de foamea politicienilor. Nu mai avem timp să pierdem vremea cu evaluări, cu comisii, cu rapoarte, cu salvări. Afară şi să vină oameni tineri, de 30-35 de ani. Şi supravegheaţi şi ei la sânge, că şi ei se strică uşor!

Scriu cu un creion pe care l-am găsit prin preajmă. Din când în când ridic ochii la el să văd dacă visează, fantazează sau glumeşte. Şi dau de faţa lui de om hotărât, încruntat şi lucid, care îţi dă sentimentul că ştie despre ce vorbeşte.

– Sunt ideile dumneavoastră? Sau ale altora, întreb eu.

– Nu sunt numai ale mele! Suntem mai mulţi! Dar să nu te mai aud şi cu alte întrebări! Ai înţeles?

– Bine, mulţumesc!

sursa: cotidianul.ro

 



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *