FOTO – Polițistul Godină a dat ”Flashuri din sens opus”, la peste 100 de fani, printre care și un preot iubit la Sibiu. Coadă la autografe!

necula-si-godina-1

Marian Godină a avut parte o sală arhiplină la Sibiu, acolo unde marți seară a lansat cartea sa ”Flashuri din sens opus”. Printre cei peste 100 de sibieni veniți la eveniment s-au numărat intelectuali, polițiști, adolescenți și chiar și preotul Constantin Necula, cel care a luat un autograf de la polițistul brașovean.

Polițistul scriitor Marian Godină a fost surprins marți seara, când la lansarea de la Sibiu a cărții sale ‘Flashuri din sens opus’, vândută deja în 40.000 de exemplare, a fost solicitat să-i dea un autograf preotului Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului și fiul frizerului Miliției din Brașov, anunta agerpres.ro. La finalul întâlnirii, preotul Constantin Necula a spus că „Flash-uri din sens opus”, cartea polițistului Marian Godină, l-a întristat, pentru că și-a adus aminte de ce îi povestea tatăl său, frizer al Miliției din Brașov.

„Tata a trăit în sistemul lor. Tata a fost frizer la Miliție și a trăit aceleași umilințe. Azi-dimineață m-am trezit așa de trist după carte, nu am râs deloc. Un gust amar”, i-a spus preotul polițistului.

După ce i-a dat autograful și și-a făcut și poze cu preotul, polițistul Godină a mărturisit: „Un popă și un polițai, nu mă așteptam.”

Zâmbind, părintele Constantin Necula a declarat jurnaliștilor: „vreau să vedeți că suntem pe același sens și noi vă amendăm oricum, de el mai scăpați, de mine, nu”.

Polițistul l-a întrebat pe preotul Necula dacă nu a avut niciodată probleme cu superiorii. „Mă gândeam mereu, când vă priveam pe net, nu ați avut probleme cu superiorii?”, l-a întrebat polițistul pe preot. Părintele Necula i-a răspuns că șeful lui e mai bun decât șefii altora. Reprezentanții editurii Curtea Veche Publishing, care a lansat cartea lui Marian Godină, au anunțat la Sibiu că acest volum s-a vândut deja în 40.000 de exemplare.

La lansarea de la Sibiu au fost prezenți peste o sută de cititori, printre care și doi polițiști în uniformă. La lansarea cărții polițistului Godină a fost prezent și un câine polițist, care a rămas însă afară, la intrarea în librărie. Sursa info: agerpres.ro

Cititi mai multe pe oradesibiu.ro



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *