După DECAPITAREA prefecților, Guvernul Cioloș dă încă o LOVITURĂ GREA BARONIMII locale!

Dacian_Ciolos

După decapitarea prefecților, Guvernul Cioloș mai dă o lovitură grea baronimii locale! Primăriile şi consiliile judeţene nu vor mai emite autorizaţie de construcţie pentru nicio lucrare necesară pentru infrastructura de transport de interes naţional, acesta urmând a fi apanajul Ministerului Transporturilor.

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene nu vor mai putea întârzia proiectele de construcţie a autostrăzilor sau cele de modernizare a căilor ferate. Guvernul a aprobat ieri o ordonanţă de urgenţă pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană. Oficialii de la Palatul Victoria susţin că, prin aplicarea actului normativ, va fi redusă considerabil durata de timp necesară obţinerii avizelor pentru aceste proiecte, scrie România Liberă.

„În prezent, durata de implementare a proiectelor este cuprinsă între trei şi cinci ani, din care peste şase luni sunt necesare pentru obţinerea tuturor avizelor, ceea ce determină întârzierea finalizării lucrărilor în execuţie. Ordonanţa este menită să stimuleze dezvoltarea infrastructurii de transport la nivel naţional, fapt ce sprijină deopotrivă atât mediul de afaceri, cât şi mobilitatea populaţiei. În plus, actul adoptat astăzi va facilita într-un mod mult mai rapid conectarea ţării noastre la coridoarele de transport europene”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Ministerul Transporturilor.

Poate cea mai importantă prevedere a actului normativ se referă la faptul că Ministerul Transporturilor dobândeşte competenţa legală de a emite autorizaţie de construire pentru toate categoriile de lucrări necesare realizării obiectivelor de investiţii aferente infrastructurii de transport de interes naţional. În momentul de faţă, multe lucrări de acest fel trebuie să obţină autorizaţie de la autorităţile locale şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca acestea să întârzie eliberarea ei, fapt ce a dus şi la pierderea de fonduri europene nerambursabile.

Tot în ordonanţa adoptată de Guvern se prevede şi faptul că va fi asigurat cadrul legal pentru ca Ministerul Transporturilor să poată desfăşura activităţi de control şi disciplină în construcţii pentru obiectivele proprii.

Mai apare o modificare în ceea ce priveşte autorizaţia de construcţie, şi anume că aceasta va putea fi emisă şi doar pe baza avizelor/acordurilor de principiu, dar fără a exonera beneficiarul proiectelor de obţinerea tuturor avizelor/acordurilor de amplasament finale. În plus, certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele ori autorizaţiile vor beneficia de o valabilitate prelungită până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la data semnării procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor. Se evită astfel situaţiile în care unele avize sau autorizaţii au expirat înainte de începerea lucrărilor sau în timpul derulării acestora. Prelungirea valabilităţii va fi permisă însă doar dacă lucrările vor începe în termen de 12 luni de la data emiterii.

De asemenea, procesul de înscriere a terenurilor agricole în Cartea Funciară se va face pe loc, şi nu în termen de şase luni, aşa cum se întâmplă în prezent. În plus, avizele de principiu pentru scoaterea terenurilor împădurite din circuitul forestier vor putea fi eliberate în termen de 10 zile de la data depunerii cererii de eliberare, dacă aceste terenuri sunt situate pe amplasamentul proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană.

Se scurtează, la maximum 10 zile, şi perioada de emitere a avizelor de amplasament pentru relocarea sistemelor/reţelelor de transport şi de distribuţie a utilităţilor situate pe coridorul de expropriere. Avizele/acordurile/autorizaţiile de construire emise până la data intrării în vigoare a ordonanţei vor putea beneficia şi ele de prelungirea valabilităţii până la finalizarea lucrărilor.

Mai mult, sumele aferente disputelor rezultate din contractele de execuţie a lucrărilor vor putea fi achitate pe baza unor scrisori de garanţie bancară. În acest fel, va fi evitat blocajul proiectelor, determinat adesea de amânarea plăţilor până la obţinerea deciziilor definitive şi irevocabile, susţin oficialii guvernamentali.

Articol relatat de portalul comisarul.ro



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *