Declaraţia unui medic de la Marie Curie: ‘Aș fi putut salva mai mulți copii’

spitalul-maria-curie-intrare

În urma detaliilor date miercuri de Guvernul României, în legătură cu neregulile dezinfectanților folosiți în spitale, un doctor de la Spitalul Marie Curie a dat câteva declarații halucinante despre produsele folosite în spitalul în care acesta lucrează și salvează copii.

Doctorul Cătălin Cîrstoveanu a tras un semnal de alarmă privind copiii decedați din cauzele unor infecții nosocomiale, dar și despre… medicamentele de pe piață.

Potrivit celor spuse de doctor, sunt unele medicamente al căror import este protejat de politicieni, iar aceste medicamente nu-și fac efectul.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a postat pe tolo.ro un dialog cu doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.

„– Domnule doctor, 10 produse Hexi din 10 neconforme, asta a anunțat Guvernul.
– Sînt șocat. Mă simt batjocorit. Noi îi spălam pe copii din cap pînă în picioare cu aceste substanțe. Acum îmi dau seama. Mi-au pus alcool cu parfum în substanțe! Este incredibil!

– Aveți…
– Și mă gîndesc la un singur lucru. Aș fi salvat mai mulți copii. Mult mai mulți! Nu-mi vine să cred. Acum înțeleg. Știți, la noi la ATI vin copii colonizați și cu două, trei bacterii. Am fost la analize cu ei în Germania și mi-au spus că nu au văzut asemenea bacterii.

-Dacă…
-Sîntem tratați ca niște gunoaie! Este incredibil. Aș fi salvat mai mulți copii. Cei care ne conduc nu dau nici un ban pe noi! Așa îmi explic de ce ei fug și se operează numai în străinătate. Probabil că ei știu ceva.

-…
-Faceți, vă rog, teste și la medicamente! Știu medicamente generice al căror import e protejat de politicieni care nu-și fac efectul. Deloc nu au efect! Sînt convins că vorbim despre același lucru! Mor oamenii din această cauză”, a declarat medicul pentru jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor.

Din datele prezentate pe același site notat mai sus, se pare că 298 de copii au fost internați în secția doctorului Cîrstoveanu în 2015. Dintre aceștia, 26 au murit în 2015, iar 35 s-au infectat cu nosocomiale.

Sursa: stiripesurse.ro



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *