Declaraţia unui martor al accidentului patronului de la Hexi Pharma. Omul este şocat de cele văzute

accident

A apărut prima declarație dată de unul dintre cei doi martori care au ajuns la locul în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma. Este vorba despre un localnic care se plimba cu bicicleta. Bărbatul a oferit declarații pentru secundatv.ro, în care a spus tot ce a văzut și cum au decurs operațiunile de după accident.

”Mă plimbam cu bicicleta. Înainte de accident, tocmai luasem o pauză și îmi fotografiam bicicleta ca să trimit poza unui prieten pe Facebook. În acel moment am auzit o bubuitură puternică. Am ridicat privirea și am văzut cum zboară prin aer tot felul de obiecte, de resturi de mașină și de pietre.

Ca să fie clar, eu nu am văzut cum s-a produs accidentul, doar am auzit puternica bubuitură și am văzut efectul impactului.

Eram la circa 300 de metri pe sensul de mers al mașinii; dacă eram mai aproape, cred că mă lovea vreo planetară în cap. Imediat m-am urcat pe bicicletă și m-am grăbit către locul accidentului, ca să dau primul ajutor.

Cred că am ajuns în maxim un minut, timp în care nici nu a trecut și nici nu m-a depășit vreo mașină. Am ajuns primul la locul accidentului. La puțin timp a ajuns o mașină în care era o femeie și o fetiță. Împreună cu femeia am mers la resturile autoturismului ca să dăm primul ajutor.

Când am ajuns lângă mașină mi s-a făcut rău. Așa ceva nu am văzut în viața mea. Am început să caut cu femeia supraviețuitorii. Nu era nimeni în mașină și nici prin iarba foarte mare din jur. După ceva timp femeia mi-a spus că l-a găsit pe om sub mașina contorsionată. Repet: așa ceva nu am văzut în viața mea.

Mașina era zob. Se lovise de copac și era contorsionată complet. Airbagurile erau umflate – dar degeaba. Apoi femeia a găsit portofelul și telefonul bărbatului. Telefonul era plin de țărână. Femeia îmi tot spunea să mai căutăm, că poate a mai fost vreun pasager.

Eu am început să dirijez circulația iar femeia, pentru că avea telefonul la îndemână, a sunat la 112.

Cert este un alt fapt: la câteva momente după accident a ajuns o mașină de Poliție dinspre Corbeanca – nu de la apelul nostru, ci pentru că circulau prin zonă, tocmai făcuseră un schimb de tur. Să știi că ISU a venit la un sfert de oră și Salvarea – mult mai târziu, nu cum se spune, în 10 minute.

În timp ce așteptam salvarea, femeia mi-a spus că mașina (lui Condrea – n.r.) circula cu viteză foarte mare, de peste 140 km/h, când a trecut pe lângă ea. Și că bărbatul vorbea la telefon. (Cu cine vorbea Condrea la telefon va trebui să ne spună procurorii? – n.r.)

Cred că a fost un accident nefericit, nu o sinicidere, așa cum mi-au spus polițiștii care au venit să facă măsurători”, a spus martorul.

sursa: stiripesurse



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *