Comunismul și revoluția sexuală au alungat iubirea de țară și neam din inimile tinerilor

romania_map

De când sunt în Biserică am tot urmărit să văd dacă e cineva care să vorbească de iubirea de țară și neam. Foarte rar, și timid, de frică să nu cumva să deranjăm, de frică să nu cădem în penibil, sau poate de frica de a nu fi etichetați ca naționaliști șovini. Puțin creștini și clerici au astăzi o atitudine deschisă pentru a-și arăta iubirea față de România și neamul românesc. Desigur, iubirea de neam nu se trâmbițează, dar se cere propăvăduită.

Se vorbește mult de relația noastră cu Dumnezeu, de Biserică și sfinții ei, dar mai puțin de faptul că îndumnezeirea noastră se face așa cum zice părintele Stăniloae: contextual și nicidecum generic idealist. Mă mântuiesc în neamul meu, în țara mea, în contextul nostru cultural, geografic, climateric, politic, istoric, cu limba noastră, cu obiceiurile noastre… dar toate îndumnezeite, transfigurate de toți înaintașii noștri, nu preluate pline de păgânătăți.

De ce nu-și iubesc tinerii țara astăzi? De ce adulții de azi, tinerii de ieri, nu au cules în tinerețea lor în inimi acest sentiment atât de frumos?

Ar fi mai multe motive, dar eu aș vrea să insist pe două dintre ele.

1. Nu ne mai iubim țara și neamul pentru că am stat sub regimul comunist timp de 45 de ani, și tot ce a avut neamul nostru mai frumos a fost îngropat: prin cenzură, manipulare și nu în ultimul rând prin uitare. Elitele țării au fost aruncate în temnițele comuniste, încercându-se imbecilizarea poporului, lipsirea lui modele, de lumina Cuvântului Dumnezeiesc care emana prin genii și personalitățile cu creativitate. Preoți, țărani, medici, avocați, profesori universitari, doctori în științe, economiști, poeți, scriitori, miniștri, președinți ai partidelor tradiționale, studenți și elevi au fost aruncați în temnițe cu sentințe grele, la ani de închisoare în regim de exterminare lentă. Credința în Dumnezeu a fost interzisă, multe mănăstiri închise iar unele biserici au fost chiar distruse. Obiceiurile și sărbătorile atât de dragi sufletului de român au fost bagatelizate, încercându-se eliminarea lor, căci ambele aveau ca izvor relația românului cu Dumnezeu.

A fost eliminată crema națiunii, germenii unei societăți sănătoase și cu perspectivă dumnezeiască. Între timp, prin teroare și manipulare, țara a fost supusă procesului de reeducare ateistă. În acest fel nu s-a mai putut face transmiterea firească de valorilor între generații, nu s-a mai predat ”ștafeta” din mers și în acest fel poporul a rămas dezorientat, păcălit, manipulat, furat și batjocorit.

Cine a condus România atâta amar de vreme? Cine a dat reperele unei națiuni orfane, aflată în derivă istorică? Oamenii care au pactizat cu un sistem fără Dumnezeu, violent și profund anti-uman.

Această Românie n-au iubit-o tinerii! De acești oameni rămași la cârma țării au fost dezamăgiți românii.

Istoria care li se predă tinerilor astăzi în manuale nu spune nimic despre Epoca de Aur a Neamului Românesc. Dacă slujitorii comunismului numeau stăpânirea lor ”epoca de aur”, noi astăzi putem spune pe bună dreptate că această perioadă a epoca de aur a martiriului și eroismului românesc.

La cât de mulți oameni au murit ca mucenici ai lui Hristos în temnițele comuniste și ca eroi ai României, putem afirma fără tăgadă că ei vor fi sămânța Învierii de mâine a României.

Ies încet încet la iveală adevărurile, și tinerii păcăliți să nu-și iubească țara, rămân fascinați când văd în față elitele neamului nostru care și-au arătat valoarea chiar în vremurile cele mai grele: în comunism.

Aud multe voci care spun: Au murit degeaba în temniță. Cine îi știe că au murit? Ce au rezolvat dacă s-au împotrivit ca niște încăpățănați regimului primind ură, privare de libertatea, foamete, frig, umilință, în loc să stea în liberi și liniștiți, până la schimbarea vremurilor?

Un singur martir, asemenea savantului român George Manu, condamnat pe viață la închisoare, poate crea revoluții sufletești de proporții în sufletele tinerilor de astăzi!

Toți acești oameni neștiuți, dar care ușor, ușor ies la iveală vor revoluționa din temelii societatea noastră bolnavă, și sper că vor reașeza la temelia ei credința în Creatorul nostru Cel bun.

2. Nu ne mai iubim țara pentru că fuga după plăcere, și mai ales după cea sexuală, ne îndeamnă să dăm la o parte orice sfat dumnezeiesc sau omenesc care ne îndeamnă la echilibru în acest sens. Să mă explic.

Wilhelm Reich, unul din promotorii cei mai mari ai revoluției sexuale, afirma la un moment dat că sexualizarea totală a culturii ar însemna dispariția Bisericii și a statului clasic. „Statul clasic trebuie să promoveze virtutea, statul revoluționar trebuie să promoveze viciul.” (Gabriele Kuby – Revoluția Sexuală Globală)

El mai spunea că: „familia patriarhală este locul de reproducere structural și ideologic al tuturor orânduirilor sociale care se bazează pe principiul autorității. Nu discutăm existența sau inexistența lui Dumnezeu, eliminăm simplu reprimarea sexuală și dizolvăm legăturile copiiilor cu părinții”.

Restul scopurilor subversive se rezolvă apoi de la sine prin dinamica pusă în mișcare.

Dar care sunt relațiile sociale bazate pe autoritate, care se formează în familie? Relația dintre părinți și copiii, relația dintre om și Dumnezeu, relația dintre om și statul din care face parte, relația dintre copil și educatorul lui, și altele.

Sexualizarea treptată a copiiilor în societatea de azi, prin pornografie, printr-o cultură decadentă (a morții: muzică, literatură, artă, etc.) îi va depărta mult de părinți, pentru că tocmai părinții vor fi cei care îi vor îndemna să să ferească de aceste „bucurii” ale vieții. Și odată ce un tânăr a gustat plăcerea măsturbării sau a relațiilor intime înainte de căsătorie, îi va fi greu să dea înapoi și atunci va refuza sfaturile părinților, se va încăpățâna și se va depărta de ei. Ba mai mult, un astfel de tânăr îi va considera pe părinții lui învechiți și neadaptați vremurilor, neștiind că plasa aceasta a concupiscenței a mai fost aruncată de diavol și în alte epoci și a momit mulți pești cuvântători cu ea.

Ruperea legăturii dintre generații este cel mai bun instrument pentru manipularea politică. Depărtarea copilului de mama și tatăl său va fi primul pas spre respingerea celorlalte relații bazate pe autoritate.

Așa se face că un astfel de copil neascultător de părinți, va fi rebel și în fața lui Dumnezeu, și în fața educatorilor săi: profesori sau preoți.

Așa se creează premizele pentru o generație care nu-și iubește neamul din care provine: părinți – bunici – străbunici- străstrăbunici – etc.

Și toate au plecat de la dorința de a nu pierde plăcerea sexuală, scoasă din contextul binecuvântat al familiei.

O generație de tineri sexualizată înseamnă o generație de oameni depărtați de părinții lor și lipsiți de un mare sprijin în formarea concepțiilor sănătoase de viață.

Iată un alt puternic motiv pentru care tinerii nu-și iubesc țara. Consideră mai degrabă că ar iubi o țară străină care i-ar facilita accesul spre plăceri, cu legislații mai tolerante, cu o moralitate căzută… cu o Biserică moartă, care nu se mai opune prin mărturisire.

Comunismul și revoluția sexuală au alungat iubirea de țară și neam din inimile tinerilor.

Dar nu e târziu… suntem un neam de creștini botezați, cu sămânța Învierii lui Hristos în sufletele noastre. Ne putem redresa în mod neașteptat.

A-ți iubi neamul este la fel de firesc ca a-ți iubi părinții.

A-ți îndrăgi țara este la fel de firesc cu a-ți îndrăgi casa și curtea ei.

Iubirea de țară și neam ne ajută să-i iubim pe cei de alt neam cu noi, văzându-i în originalitatea lor, și nicidecum invers așa cum suntem manipulați de mass-media.

Însuși Dumnezeu a sădit în noi aceste frumoase sentimente!

La mulți ani România!

(Claudiu Balan) ortodoxiatinerilor.ro



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *