CEAUŞESCU ŞI FOAMETEA DIN 1946-1947. Prin ce a trecut poporul român în comunism

seceta 1947In noiembrie 1947, liderii comunişti, printre care şi Ceauşescu (încercuit), sărbătoreau împlinirea a 30 de ani de la revoluţia bolşevică.

În calitate de secretar al Regionalei Oltenia a Partidului Comunist Român, lui Nicolae Ceauşescu nu i-a păsat de drama ţăranilor afectaţi de foametea din 1946-1947. În timpul foametei, Ceauşescu a fost responsabil al CC cu Secţia Centrală Ţărănească. N-a făcut nimic pentru sinistraţi, ci a fost preocupat de strângerea cotelor obligatorii.

România anului 1946 a fost o ţară cu totul specială. Scrutinul din noiembrie 1946 nu a fost singurul eveniment important. Seceta din vară a provocat recolte extrem de slabe, în condiţiile în care România trebuia să plătească despăgubiri de război, în produse alimentare. Foametea, previzibilă, nu a fost observată de politicieni, preocupaţi de campania electorală. Abia din decembrie ziarele au început să scrie despre situaţia din Moldova, regiunea cea mai afectată de secetă. Locuitorii satelor şi oraşelor porniseră de unii singuri spre zonele sudice, unde recolta fusese mai bună. Erau dispuşi să dea oricât pentru un sac de porumb sau grâu. Nicolae Ceauşescu ştia foarte bine situaţia. Ca secretar al Regionalei PCR Oltenia, auzise despre oamenii disperaţi care veniseră să caute cereale în judeţele „păstorite” de el. Însă nu a făcut nimic ca să le uşureze traiul. Dimpotrivă.

Starostele Secţiei Centrale Ţărăneşti a CC

După alegeri, activitatea Regionalelor Partidului a scăzut în intensitate. Scopul comuniştilor a fost atins printr-un control total în Parlamentul ţării. Era timpul ca PCR-ul să treacă la următoarele etape pentru câştigarea totală a puterii. La acea dată, cele mai mari greutăţi cu care se confrunta Partidul erau în mediul rural. Pe de o parte, ţăranii se opuneau cotelor obligatorii de alimente. Acestea fuseseră introduse pentru plata datoriei de război, dar şi pentru aprovizionarea oraşelor.

Pe de altă parte, nivelul de alfabetizare la sate era scăzut şi educaţia ideologică a ţăranilor era anevoioasă. Oarecum independenţi economic, sătenii nu puteau fi constrânşi să adere la PCR, fiind atraşi de mesajul „reacţiunii”. Unul iluzoriu, ce-i drept, întrucât opoziţia, şi în special ţărăniştii şi liberalii din mediul rural, aştepta venirea americanilor. Insă înţelegerile internaţionale de după al Doilea Război Mondial excludeau o astfel de posibilitate. Pe acest fond, Nicolae Ceauşescu a primit o sarcină importantă de la Partid.

Propaganda comunistă susţinea că vinovaţi de întârzierea colectărilor

obligatorii de produse agrare erau chiaburii

A fost numit la conducerea Secţiei Centrale Ţărăneşti a CC al PCR. Trebuia să vegheze respectarea intereselor partidelor la ţară, precum şi îndeplinirea planului de colectări obligatorii de produse agricole. În ţară era foamete, după seceta din 1946. La 12 noiembrie 1947, secretarii judeţeni ai PCR au fost convocaţi de Comitetul Central pentru o consfătuire de lucru. Se pare că la nivelul conducerii Partidului existau nemulţumiri privind campania de colectare.

Presiuni asupra ţăranilor

seceta 1Tocmai de aceea, în intervenţia sa, Nicolae Ceauşescu le-a reamintit secretarilor judeţeni cum trebuiau să procedeze pentru a urgenta operaţiunea: „Va trebui să luăm întâi de la bogaţi. Aveţi de colectat 2-4.000 de vagoane de porumb; fiecare judeţ va trebui să calculeze cât are de dat, să împartă pe plăşi etc. Acest plan îl va face împreună cu prefectul, cu cooperativele, ţinând seama de posibilităţi. Afară de aceasta va trebui pe urmă prelucrat planul detaliat în celule şi Frontul Plugarilor, să mobilizeze oamenii, să scoată din comune conform planului. Comuniştii şi frontiştii din comisiile interimare vor trebui să prelucreze cu primarii etc.

Să se ia în primul rând de la cei înstăriţi, să mobilizeze ţărănimea săracă, ducând munca politică cu ei să realizeze în timpul stabilit planul”. Unii tovarăşi au încercat să se apere, susţinând că lăsaseră prefecţilor sarcina de a efectua colectările. Ceea ce nu înţelegeau aceştia era faptul că operaţiunea era sarcină de partid, şi nu de stat! După cum însuşi Ceauşescu a susţinut în respectiva şedinţă: „Colectările nu le lăsaţi în seama prefectului şi a administraţiei. Nu vreau să amestecăm administraţia în colectările porumbului. Folosim administraţia numai unde dăm de rezistenţă”.

Nicolae Ceauşescu i-a învăţat pe responsabilii de la nivel local ai Partidului şi cum să justifice discrepanţa dintre preţul produselor industriale faţă de cereale. Acesta era principalul argument ridicat activiştilor atunci când solicitau cote de la fiecare localitate rurală a României. Răspunsul se găsea într-o „muncă politică” eficientă: „De multe ori tovarăşii nu găsesc argumente convingătoare. Toţi spun uite cât primim pentru grâu şi cât trebuie să dăm pentru o pereche de bocanci.

Trebuie o muncă politică, să arătăm că dacă azi sunt mai ieftine produsele agricole, aceasta în mod firesc va duce la ieftinirea produselor industriale, pentru că muncitorii dacă au hrana de care au nevoie, vor putea produce mai mult şi mai ieftin, dar la rândul lor plătesc mai ieftin pentru hrana lor. Care au umblat la sate ştiu că există un puternic curent în culăcime, dar chiar între membrii de partid în ce priveşte rezistenţa aceasta, pentru că (sic!) cred că sunt neîndreptăţiţi”.

Grâu de la Stalin

Totuşi, propaganda înflăcărată a lui Ceauşescu nu putea produce grâu! Pe fondul recoltei slabe din 1946, aprovizionarea oraşelor era critică. Nu putea fi hrănită nici populaţia, dar nici Armata Roşie cantonată în România. Pentru a ieşi din impas, guvernul de la Bucureşti a cerut ajutorul Moscovei, printr-un împrumut de grâu. Stalin nu numai că a aprobat ajutorul, dar a plusat şi a decis ştergerea unei părţi a datoriei de război către Uniunea Sovietică. Conform mărturiei lui Paul Sfetcu, fostul şef de cabinet al lui Gheorghiu Dej (13 ani în anticamera lui Dej, Editura Curtea Veche, 2008), „Tătucul” se temea de faptul că situaţia din România putea „exploda”.

Dacă Partidul Comunist ar fi devenit impopular şi izbucneau revolte de masă, intervenţia militară a Armatei Roşii era inevitabilă. Stalin nu avea nevoie de asemenea complicaţii, astfel că a fost dispus să ofere înlesniri economice României. Bineînţeles că propaganda PCR a prezentat gestul într-un alt mod. S-a vorbit despre generozitatea Uniunii Sovietice, care a „uitat” că soldaţii români trecuseră Prutul în 1941, iar acum scotea ţara din impas!

„Colectările nu le lăsaţi în seama prefectului şi a administraţiei. Nu vreau să amestecăm administraţia în colectările porumbului. Folosim administraţia numai unde dăm de rezistenţă.”
Nicolae Ceauşescu

„Va trebui să luăm întâi de la bogaţi. Aveţi de colectat 2-4.000 de vagoane de porumb; fiecare judeţ va trebui să calculeze cât are de dat, să împartă pe plăşi.”
Nicolae Ceauşescu

Şcoli de partid

Pentru rezolvarea problemelor care se iveau în mediul rural, Comitetul Central al PCR a hotărât înfiinţarea unor şcoli de Partid la sate. Responsabil cu înfiinţarea acestora a fost Nicolae Ceauşescu, care a expus proiectul în noiembrie 1947: „Aceste şcoli vor fi create pe judeţe la începutul lunii decembrie, una-două pe judeţ, după mărimea judeţului. Lecţiile vor fi trimise în scris. Deci aici munca este uşurată.

Vor trebui aleşi tovarăşii ţărani cei mai buni. Trebuie de acum pregătite aceste şcoli de cadre, la fel vor fi organizate la sate cursuri odată pe săptămână, unde aceste lecţii, scrise mai popular, să fie prelucrate cu comuniştii, frontiştii, cu ţăranii membrii de partid. În felul acesta, prin munca de ridicare a nivelului politic, să ia o dezvoltare mai mare. Iarna ne va permite să realizăm acest plan făcut de secţia centrală de Educaţie Politică.”

Foametea din Moldova

În vara anului 1946, prăpastia economică în care se găsea România a fost adâncită de o cumplită secetă, care a afectat mai ales regiunile estice ale ţării. Pentru autorităţi, criza socială cauzată de foamete fusese previzibilă încă din vară, când seceta prelungită compromisese recolta.

Totuşi, această problemă nu a fost prioritară pe „agenda” guvernului, din cauza campaniei electorale, care se anunţa la fel de dură precum consecinţele secetei. Abia după „victoria democraţiei” în scrutinul de la 19 noiembrie 1946, cabinetul Groza a iniţiat măsuri de asistenţă a regiunilor înfometate.

Ziarul „Scânteia“ prezenta ajutoarele în cereale pe care Bulgaria le oferea regiunilor înfometate ale României

Începând cu luna decembrie, ziarul oficial al Partidului Comunist, „Scânteia”, lansa apeluri umanitare pentru ajutorarea populaţiei din judeţele afectate de secetă. Guvernul a distribuit cereale din fondul de rezervă al statului, insuficiente însă. Economia agrară a României era subordonată la acea dată plăţii datoriei de război către URSS, iar cotele pentru regiunile înfometate s-au epuizat repede.

Propagandistic, guvernul reuşea să strângă alimente pentru cei afectaţi de foamete, Scânteia acordând spaţii largi prezentării colectelor făcute de „oamenii muncii” pentru Moldova. Situaţia ţăranilor din estul ţării devenise critică, aceştia plecând de la casele lor spre judeţele „excedentare”, în speranţa cumpărării unui sac cu porumb sau cu grâu, care să aline foamea familiilor.

Începând cu luna decembrie, ziarul oficial al Partidului Comunist, „Scânteia”, lansa apeluri umanitare pentru ajutorarea populaţiei din judeţele afectate de secetă. Guvernul a distribuit cereale din fondul de rezervă al statului, insuficiente însă. Economia agrară a României era subordonată la acea dată plăţii datoriei de război către URSS, iar cotele pentru regiunile înfometate s-au epuizat repede.

Propagandistic, guvernul reuşea să strângă alimente pentru cei afectaţi de foamete, Scânteia acordând spaţii largi prezentării colectelor făcute de „oamenii muncii” pentru Moldova. Situaţia ţăranilor din estul ţării devenise critică, aceştia plecând de la casele lor spre judeţele „excedentare”, în speranţa cumpărării unui sac cu porumb sau cu grâu, care să aline foamea familiilor.

Exod spre sud

Pentru a-şi spori popularitatea, cabinetul Petru Groza a preluat propagandistic gestionarea crizei. În ziarele de partid apăreau hărţi în care era trasat proiectul Executivului pentru ameliorarea foametei, precum şi prezentări de înalţi oficiali „pe teren”, lucrând în folosul cetăţenilor afectaţi de această calamitate. Totuşi, în prima perioadă a iernii 1946-1947 guvernul nu reuşise să asigure condiţii minime de trai celor în cauză. Pentru a evita haosul, Ministerul de Interne a căutat să stopeze prin orice mijloace exodul ţăranilor din regiunile afectate de foamete spre judeţele unde se mai găseau cereale.

In luna ianuarie 1947, printr-un ordin special, jandarmii aveau obligaţia de a coborî din trenurile spre Bucureşti pe orice locuitor din regiunile înfometate care nu avea bilet sau ordin special de călătorie. Cumpărarea biletelor era de altfel imposibilă, deoarece staţiile CFR primiseră dispoziţii să nu mai vândă legitimaţii de călătorie în satele bântuite de foamete.

Curând, autorităţile au renunţat la interdicţiile de transport ale cetăţenilor. Cu bilete sau făcând „blatul”, ţăranii moldoveni s-au îndreptat spre regiunile sudice, de unde se puteau cumpăra cereale. La începutul lunii februarie 1947, mii de ţărani au cutreierat judeţele Dolj, Romanaţi şi Teleorman, cumpărând porumb la preţuri peste nivelul pieţei.

Copiii din satele înfometate ale Moldovei au fost trimişi

în regiunile mai puţin afectate de secetă

Exod spre sud

Pentru a-şi spori popularitatea, cabinetul Petru Groza a preluat propagandistic gestionarea crizei. În ziarele de partid apăreau hărţi în care era trasat proiectul Executivului pentru ameliorarea foametei, precum şi prezentări de înalţi oficiali „pe teren”, lucrând în folosul cetăţenilor afectaţi de această calamitate. Totuşi, în prima perioadă a iernii 1946-1947 guvernul nu reuşise să asigure condiţii minime de trai celor în cauză. Pentru a evita haosul, Ministerul de Interne a căutat să stopeze prin orice mijloace exodul ţăranilor din regiunile afectate de foamete spre judeţele unde se mai găseau cereale.

Guvernul nu le-a permis să transporte „marfa” spre locurile de origine. Argumentând că dorea sa preîntâmpine specula, Ministerul de Interne a permis transportul de porumb şi grâu spre Moldova numai cu autorizaţii speciale. În numeroase cazuri, cerealele cumpărate de ţărani cu fonduri proprii au fost confiscate de jandarmi, pentru a fi distribuie „just” spre toate regiunile afectate de foamete. Din această cauză au fost numeroase cazuri în care grupuri de ţărani au oprit trenuri de persoane sau de marfă, i-au sechestrat pe mecanicii CFR şi i-au obligat să ataşeze locomotivele la trenurile lor de cereale.

Liderii politici au adoptat orfani

vine_foamete_ca_in_1946În 1946, odată cu seceta din Moldova, s-a preluat un neobişnuit obicei de la Kremlin – adopţiile de orfani de către liderii comunişti. Începutul îl făcuseră conducătorii bolşevici când luaseră în familiile lor copii orfani, după decesul altor foşti tovarăşi în războiul civil. Însuşi Stalin adoptase unul. Deşi au avut parte de o educaţie elevată – profesorii de limbi străine şi meditatorii la domiciliu fiind uzanţe comune -, amprentele retardului mental dobândit în orfelinate sau în situaţiile de foamete şi promiscuitate suportate vreme îndelungată n-au putut fi îndepărtate. Unii dintre copiii adoptaţi de comuniştii români au devenit delincvenţi juvenili, producând părinţilor „probleme de imagine” (cazul lui Chivu Stoica).

Alţii n-au avut niciun fel de recunoştinţă şi îngăduinţă pentru aceia care le schimbaseră viaţa (cazul celor cinci orfani adoptaţi de Vasile Luca). Ori, şi mai rău, au provocat tragedii, precum fata adoptată de Miron Constantinescu. Pentru că fosta ilegalistă Sulamita Constantinescu îi interzisese participarea la o distracţie, adolescenta şi-a înjunghiat mortal mama adoptivă.

sursa: vladimirrosulescu



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *