Atentat împotriva creștinilor catolici, chiar în ziua de Paște: Cel puțin 62 de femei și copii uciși, peste 250 de răniți

atentat

Cel puţin 62 de persoane au murit şi peste 259 au fost rănite duminică într-un atentat comis de un kamikaze care şi-a detonat explozibilul avut asupra sa în apropierea unui parc public din Lahore, un mare oraş din estul Pakistanului, au precizat reprezentanţi ai poliţiei şi echipelor de salvare, citaţi de Reuters.

Explozia s-ar fi produs în parcarea Parcului Gulshan-e-Iqbal, aproape de poarta de ieşire şi la doar câţiva metri de un loc de joacă pentru copii.

„Cel puţin 62 de persoane au murit şi peste 250 au fost rănite”, a declarat, pentru Reuters, Mustansar Feroz, reprezentant al poliţiei. „Majoritatea morţilor şi răniţilor sunt femei şi copii”, a adăugat el, informeaza stiripesurse.ro.

Potrivit reprezentanţilor echipelor de intervenţie, peste 30 de cadavre au fost transportate la mai multe spitale din oraş.

Televiziunile locale au difuzat imagini cu răniţi transportaţi cu ambulanţele spre spitale.

Un bilanţ transmis de agenţia France Presse, care citează un oficial local, vorbeşte de cel puţin 25 de morţi şi zeci de răniţi, informează agerpres.ro.



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *