Asta ar explica rezultatul de la București. De ce-aș fi votat cu Nicușor Dan, de ce n-aș mai vota…

nicusor-dan-remus-cernea-rmgc-soros-coruptie-620x350

Nicușor Cel de Atunci, anticomunist, credincios, antipoponari – versus Nicușor Cel de Azi, versatilul, schimbat complet pe dos, lipit de pidosnici

Înainte de ’89 Nicușor Dan aducea medalii României: Premiul I la Olimpiada Internaţională de Matematică 1987 din Havana, Cuba; Premiul I la Olimpiada Internaţională de Matematică 1988 din Canberra, Australia.

În anii ’90 făcea parte din Liga Studenților, cea mai anticomunistă organizație din România ocupată de agentura KGB-FSN. Acu vreo cinșpe ani scria despre momosexualii lui Năstase și Remus Cernea că agentura asta a poponarilor nu e ceva ochei.

La vremea aceea Nicușor Dan era de dreapta, nu de stânga ca Ilici și Hrebenciuc.
Tot la vremea aceea semna pentru salvarea Catedralei Catolice Sf. Iosif, unde am copilărit eu, Campanie lansată de fratele meu și susținută intens de ziarul ZIUA și cam atât – s-au abținut să semneze cam toate ONG-urile finanțate de Soros. Adică toate din România, cu excepția organizației lui Nicușor Dan.

Motivul e simplu, construcția gigantică ridicată ilegal alături de Catedrală aparține unor mafioso în Israel, șefi prin serviciile evreiești. Procesul care a durat ani și ani de zile a fost o adevărată bătălie între Vatican și Israel.
Cum spuneam, atunci Nicușor Dan a fost printre puținii care s-au alăturat Campaniei pro Catedrală. Mai apoi a fost de asemenea printre puținii care s-au alăturat Campaniei pentru Icoane în școli. La vremea aceea era credincios, nu liber cugetător ca Ilici.

Dementul de Remus Cernea, pilotat de Tatiana Alina Muingiu și Gabriel Andreescu și Măgureanu a făcut spume împotriva icoanelor.

Anii au trecut și acum îl vedem pe Nicușor Dan complet schimbat la față, alături de Remus Cernea și sub controlul Tatianei Alina Muingiu, zdreanța lui Hrebenciuc.

Ba mai mult campania sa este condusă de un rusnac, isteric adulator al lui Putin și al rușilor, ca și Ilici și Tatiana Muingiu. Dacă spuneam eu asta zicea lumea că-s pricinos, dar dezvăluirile au ieșit la iveală datorită unei organizații de presă, investigatori finanțați și sprijiniți din USA, nu de la Moscova sau Belarus, de unde vine sprijinul logistic pentru Nicușor Cel de Acum.

În 2012 scriam despre Nicușor Cel de Atunci cam așa:

Pe lângă clovnul hoțoman Prigoana, șeful maneliștilor și jegul uman mafiot Oprescu Nicușor Dan e un înger în troaca porcilor draci.
Votul este o prestidigitaţie în contextul actual.
Nu votul contează ci obţinerea controlului opiniei publice – mainstream-ul. Butoanele sunt în mâinile găştii lu Ilici, toţi băieţii săi buni au înhătztat tot ce mişcă. Asta a înţeles gașca fesenista după Piaţa Universităţii şi bandiții au acţionat în consecinţă. Nicușor Dan poate fi un simbol, dacă va avea suflu în continuare. Să vedem.
Deja îi dau târcoale tot felul de lighioane (câtă dreptate am avut cu lighioanele care l-au captat).

Politică înseamnă caft, nu o șuetă de domnişoare.
Şansele lui Nicușor Dan sunt minime, cum spuneam bucureşteni adevăraţi nu prea mai sunt în Bucureşti. Iar mama proştilor e mereu gravidă. Marea şmecherie a bandiţilor care se stau călare pe pârghiile puterii politice este să insufle pulimii ideea că „votul lor contează”. Ca ei – plebeii – au valoare. Însă doar odată la patru ani. E complet fals.
Ce se întâmplă între procesele electorale contează. Cei care votează pentru gaşca lui Ilici & comp. au creierul înfundat cu căcat mediatic ventilat non stop pe toate canalele posibile. N-ai ce să le faci oamenilor, nu e vina lor că sunt prostiţi.
În Piaţa Universităţii veneau şi feseniști, suporteri ai lui Ilici, convinşi că suntem nişte nenorociţi de legionari. A nu se uita că îmbuibatul de Ady Pleşu şi mulţi alţi jegoşi de teapa lui erau vectorii de imagine ai lui Ilici. Când oamenii – feseniști de bună credinţă – vedeau imaginile puse de mine pe Arhitectură, cele din care rezultă legătura dintre Moscova şi FSN rămâneau înlemniţi. Şocaţi.
Unora le dădeau lacrimile. Din păcate nici astăzi românii nu au înţeles că Ilici şi tot ce-a pritocit el în anii ăştia reprezintă o lucrătură blestemată.

Tot atunci, în 2012, mai scriam:
„… de ce aș vota cu Nicusor Dan, dacă aș vota…”
Dacă aş fi un votant, pe bune, i-aş oferi votul meu fără dubiu lui Nicusor Dan, însă ca bucureştean – la a treia generaţie, pot însă să certific sub semnătura, dacă aş avea vreodată de-a face cu tâmpenia asta cu votatul, că şansele acestuia sunt egale cu zero barat. Ca matematician mai mult ca sigur ştie şi el acest lucru la fel de bine. Unul dintre motivele pentru care ştiu că nu are nicio şansă Nicusor Dan este legat de cunoaşterea în amănunt a oraşului meu.

Bucureştiul, astăzi, nu conţine decât maximum juma de milion de bucureşteni – restul sunt provinciali aşezaţi la Capitală, de o generaţie, maxim două. Cei la a doua generaţie sunt mai puţini, deoarece pe vremea comunismului era greu să obţii buletin de Bucureşti. Cifra rezulta din amplificarea numărului de 66 000 de cereri de retrocedare depuse la Primăria Capitalei, luând ca baza o aproximare de patru membri per familie.
S-ar mai putea aduga la numărul acestora urmaşii celor din mahalale, în perioada interbelică vreo 100.000, distribuiţi în vreo 12 comune suburbane.
Cei 66 000 sunt urmaşii celor înstăriţi, cei care au dezvoltat acest oraş, cei care deţineau case şi terenuri şi proprietăţi înainte de comunism, cei care au fost furaţi, ca şi cei din familia mea, mari proprietari de terenuri şi acareturi industriale; ca un „amuzament”, sediul STS se afla pe un teren ce a aparţinut străbunicului meu.
Familia mea, ca şi alte zeci de mii de familii de bucureşteni a fost jefuită de comunişti, casele – blocurile pe care le ridicaseră au fost ocupate de „oameni ai muncii ce clădeau socialismul înfloritor”, aşa zişii bucureşteni postbelici, care au venit din satele din jur sau din oraşele din provincie aduşi de industria comunistă.
În afară de grangurii bolşevici, în majoritate evrei, care şi-au ales cele mai de lux cartiere, Primăverii, Cotroceni etc cei mai de jos, „clasă muncitoare”, a fost îndesata în cartiere dormitor.
Acest lumpen proletariat, a asociat drama dezrădăcinării cu Bucureştiul şi a căpătat un sentiment de ostilitate faţa de marele oraş. O mare parte dintre aceşti „bucureşteni” de fapt urăsc Bucureştiul.

Mai este categoria „mitteleuropenilor”, foştii iobagi ai bozgorilor, ardelenii, fugiţi din modeste târguşoare de provincie, stabiliţi aici la oraş şi care cu toate acestea nu contenesc a boscorodi „miticii”. Ei trăind de pe urma „miticilor” şi dorindu-şi fierbinte să fie şi ei acceptaţi intre „mitici”.
Ardelenii şi bănăţenii, în general, dar mai ales cei de teapa lui Sabin Gherman, au drag de acest stereotip, deşi puţini l-au citit pe Caragiale, grecotei cu o pană ascuţită şi un umor delirant, cu geniu, dar totuşi, un turnător la bază (îl turna la poliţie pe prietenul său Eminescu – din motive de interese pecuniare).
Trăsăturile unor personaje create de el, cum ar fi chiar celebrul Mitică, i se potriveau. Mitică, cel ilustrat caricatural de Caragiale, chiar îi semăna – un personaj fluid, inventiv, epatant, vioi şi gata de vobarie de spirit la orice moment.

În timp Mitica s-a transformat într-un substantiv comun şi, în acelaşi timp, într-un stereotip cu privire la bucureşteni. Un clişeu literar a devenit o etichetă, un apelativ cu conotaţii negative în gura ardelenilor, cunoscuţi pentru verbiajul agale, să zicem, pentru dinamica neuronală lentă, cel mai adesea, şi mai ales marcaţi de frustrarea periferiei faţă de Centru – în contextul în care, cândva, datorită dominaţiei maghiare de aproape un mileniu, iobagul ardelean privea prin ochean către un Centru ca Budapesta de pildă.

Obsesia mitteleuropei încă marchează anumite grupări de provinciali cu aere intelectuale, care-şi caută până la urma tot la Bucureşti un locşor sub soare. Mulţi dintre aceşti provinciali marcaţi de complexul periferiei, aşezaţi aici, la Capitală, de multă vreme, urăsc încă acest oraş din răsputeri, într-un fel de schizoidie ciudată.
Este cazul unui N. Manolescu, de exemplu, sibian, vechi turnător la Secu, care-şi declară într-un interviu ostilitatea sa faţă de Bucureşti, deşi aici la Capitală a avut, prin bunăvoinţa Securităţii şi Partidului un loc bun sub soarele gospodăriei de partid (l-a ajutat şi căsătoria cu o evreică, o modă cândva, deoarece asigura o mai mare deschidere din partea partidului comunist, condus, cel puţin până în anii ’60, exclusiv de alogeni, mai ales de origine evreieasca).
Revenind la situaţia de astăzi şi la lipsa de adecvare a lui Nicușor Dan la competiţia electorală, ceea ce vroiam eu să subliniez este ca Nicușor Dan n-are niciun fel de şanse cu un mesaj în care anunţa că vrea să facă bine bucureştenilor, deoarece lumpen proletariatul, votanţii majoritari ai Capitalei, cum spuneam, fie urăsc Bucureştiul, fie sunt ciorditori – deci votează cu cei ca ei.
Capitala României a intrat succesiv pe mâna unor ţigani puşi pe ciordeala la greu – Crin Halaicu şi Viorel Lis, apoi a fost oferită unor provinciali cu buletin de Bucureşti obţinut după anii 90 – Ciorbea, Băsescu, Videanu – şi apoi a intrat pe mâna unui furuncul de-al lui Ilici, doctoru’ Oprescu, al cărui tată, general de Securitate şi evreu rusnaco-comunist pe deasupra şi-a obţinut căsoiul din Cotroceni pe furatelea, aruncându-i pe drumuri pe foştii proprietari, „chiaburi împuţiţi”, adevăraţii bucureşteni.

Toţi aceşti venetici au fost votaţi de pseudo-bucureştenii aceia bolnavi de ură pe Capitală, care s-au răzbunat pe propriul oraş prin alegerea unor asemenea specimene în fruntea unui oraş cu un buget aproape cât Parisul, dar care arata acum că un maidan al şatrelor ţigăneşti care-şi fac de cap cum vrea muşchii lor.
Jaful finanţelor publice, batjocorirea cetăţenilor Capitalei – refuzul obstinat al retrocedării proprietăţilor muncite de adevăraţii bucureşteni (cică revendicările pe Legea 10 se vor soluţiona în 127 de ani, la ritmul aşezat impus de Oprescu) – astea au fost „meritele” tuturor primarilor generali ai Capitalei. Venetici şi ciorditori puşi pe furat şi pe distrus.

Capitala, dacă ar fi să ne raportăm la un Aristotel, ar avea nevoie de un Alexandru Macedon, călit în lupte – avea rodaj în survival încă din copilărie, când era aruncat de tasu intre lei, care pe care. Alexandru Macedon a pus mâna pe sabie când a avut de descâlcit nodul gordian, nu s-a apucat să rezolve problema folosind formule matematice. Până una alta Nicusor Dan nu e om de sabie, şi chiar de ar avea vreo sabie prin debara tot n-ar face fatza singurel, fără un Bucifal măcar, uriaşei Armade a pesedistilor care-i ţine trena proctologului lui Ilici, Sorin Oprescovici.

Aşa, de chichi, de michi, dacă tot n-aveţi ce face duminică, ar merge însă un vot pentru Nicușor Dan, fie şi pentru că a avut tupeul să cârâie în fata hoardei de lumpeni formată din feseniștii iliescieni şi vanghelieni care-i vor îndesa lui Oprescu un procent de vreo 65 la sută.
Din 10 iunie lui Oprescu îi este deschisă calea pentru candidatura la preşedinţie, că cică aşa i-ar fi promis Ilici în 2000, când Oprescu câştigase de fapt primăria Capitalei (până pe la ora trei noaptea) după care Ilici a schimbat puţin macazu, pentru a-i crea culoar Celui care apoi avea să-l belească pe Năstase (arogantu’ se căcase în ciorbă Bunicuţei, chestie care i-a cam cauzat)…
Nicusor Dan, chiar dacă va avea parte acum de o înfrângere zdrobitoare la urne, deoarece lepădăturile de feseniști au devenit majoritari în Capitală, va avea poate şanse mai mari la prezidenţiale, în 2014, asta desigur dacă nu vom avea alegeri prezidenţiale mai devreme de termen.
Poate nu or fi toţi ceilalţi români la fel de cretini ca „bucureştenii” care-l vor vota pe Oprescoviciu, doctoru’ de la „comunitate”, limbricul expectorat pe din dos de diabolică cârpa kaghebista care a adus hoardele de giboni din subterane să le crape capetele bucureştenilor (de cinci ori!), în anii 90…

Articol scris în iunie 2012… astăzi Nicușor e cu totul altul…

Autor: George RONCEA

sursa: justitiarul.ro

 



loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *